Hidrogenul se utilizează din ce în ce mai mult ca sursă alternativă de energie.
Dacă adăugăm hidrogen verde într-o rețea de gaze naturale, putem reduce emisiile de dioxid de carbon, devenind, astfel, mai prietenoși cu mediul înconjurător.
Poate fi utilizat, la fel ca și gazul natural, pentru încălzirea locuințelor, alimentarea vehiculelor și producerea energiei electrice. Cea mai importantă caracteristică a lui este că, folosit în procese de producție, emană numai vapori de apă și energie sub formă de căldură, fără a emite CO2.
Grupul ENGIE, din care Distrigaz Sud Rețele face parte ca filială, își propune ca până în anul 2030 să instaleze 4GW de hidrogen verde și, în acest sens, se dezvoltă deja 30 de proiecte. Acești 4GW ar putea acoperi 16% din consumul total de energie al României înregistrat în anul 2020.
Potențialul estimat al producției globale de hidrogen verde este de circa 33GW, capacitate instalată până în anul 2030, pe baza proiectelor de electroliză cunoscute până în prezent.